MENIU

Graficul de desfășurare a INSPECȚIILOR SPECIALE la clasă

Graficul susținerii PROBELOR PRACTICE și ORALE

Observații:

 

- Pentru detalii suplimentare (ora, titlul lecției, clasa/grupa, ....) vă rugăm să luați legătura cu secretariatul unității de învățământ la care sunteți repartizat

- Graficul de desfășurare a inspecțiilor speciale la clasă/probelor practice/orale poate suferi modificări. Modificările vor fi publicate în forma unei reprogramări, afișate în cadrul prezentei.

 

Documente utile:

- Anexa 4 – Generalități Probe practice/orale

- Anexa 5 – fișa de evaluare a lecției utilizată în cadrul inspecțiilor speciale la clasă

- Anexa 6-12 – Detalierea probelor practice

- Model raport scris (consemnat în registrul de inspecții a unității școlare)

 

Notă: (extras Ordinul nr. 6.695/2025 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1089 din 26 noiembrie 2025 - METODOLOGIA – CADRU PRIVIND MOBILITATEA PERSONALULUI DIDACTIC DE PREDARE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR ÎN ANUL ȘCOLAR 2026-2027)

Art. 64:

(4) Inspecția specială la clasă în profilul postului se desfășoară pe durata unei ore de curs și se evaluează prin note de la 10 la 1, conform anexei nr. 5. Rezultatele la această probă se aduc la cunoștință candidaților în ziua susținerii probei. Proba se înregistrează audio.

Art. 67:

(14) Candidații care solicită ocuparea, prin concurs, de posturi didactice/catedre vacante/rezervate în unități de învățământ având clase speciale de limbi străine cu program intensiv și/sau bilingv, clase cu profil sportiv sau artistic (corepetiție, muzică, arta actorului, coregrafie, arte plastice, arte decorative, arte ambientale, arhitectură și design), clase/grupe de elevi cu deficiențe de auz, clase/grupe de elevi cu deficiențe de vedere, precum și ocuparea de catedre vacante/rezervate de informatică, de tehnologia informației și a comunicațiilor, de instruire practică sau de activități de pre-profesionalizare, posturi didactice/catedre vacante/rezervate din cluburi școlare sportive sau din palatele și cluburile copiilor, susțin o probă practică în profilul postului didactic/catedrei solicitat(e). Rezultatul probei practice în profilul postului se evaluează prin note de la 10 la 1 conform anexelor nr. 4 și 6-12. Aceste probe se înregistrează audio-video. Probele practice la care participă și elevi se înregistrează numai audio.

(15) Candidații care solicită ocuparea, prin concurs, de posturi didactice/catedre vacante/rezervate la clase/grupe cu predare în limbile minorităților naționale susțin o probă orală de competențe lingvistice de specialitate pentru limba minorității în care urmează să se facă predarea. Fac excepție cadrele didactice titulare pe posturi didactice/catedre similare, candidații care susțin proba scrisă specifică pentru ocuparea unui post în învățământul primar, preșcolar sau antepreșcolar cu predare în limba minorității în care urmează să se facă predarea, candidații care au finalizat cu diplomă studii universitare cu specializarea în limba minorității în care urmează să se facă predarea, precum și candidații care au efectuat studiile în limba minorității în care urmează să se facă predarea. Rezultatul probei orale de competențe lingvistice de specialitate pentru limba minorității se consemnează prin „admis” sau „respins”. Această probă se înregistrează audio-video. Proba se desfășoară conform anexei nr. 4.

(16) Candidații care au efectuat studiile în România în limbile minorităților naționale sau în alte țări și solicită ocuparea, prin concurs, de posturi didactice/catedre vacante/rezervate la clase/grupe cu predare în limba română susțin o probă orală de competențe lingvistice de specialitate pentru limba română în care urmează să se facă predarea. Fac excepție candidații pe a căror diplomă de studii este înscrisă specializarea „Limba română” sau „Limba și literatura română”, candidații care au efectuat studiile în alte state în limba română și candidații care susțin proba scrisă specifică pentru ocuparea unui post în învățământul primar sau preșcolar cu predare în limba română ori a unei catedre de limba și literatura română. Rezultatul probei orale de competențe lingvistice de specialitate pentru limba română se consemnează prin calificative „Admis/Respins”. Această probă se înregistrează audio-video. Proba se desfășoară conform anexei nr. 4.