MENIU

 


A fost publicat OMEN nr. 4814/31.08.2017 privind aprobarea Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a examenului național de definitivare în învățământ, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 743/15.09.2017.

Examenul scris pentru obținerea definitivării în învățământ în anul școlar 2017-2018, va avea loc în data de 18 iulie 2018.

Înscrierea la examen se face la nivelul unităților de învățământ, iar DOSARELE SE ÎNREGISTREAZĂ la secretariatul I.S.J. Bihor în perioada 2-9 octombrie 2017 după următorul program: Luni-Joi orele 9-16, Vineri orele 9-14.

Dosarul de înscriere va conţine următoarele documente:

 a) fişa de înscriere la examenul naţional de definitivare în învăţământ -  prevăzută în Anexa nr. 1- completată şi confirmată de conducerea unităţii de învăţământ şi semnată de candidat;

b) copii ale actelor de studii în baza cărora se face înscrierea la examen, însoţite de foaia matricolă/suplimentul la diplomă, certificate "conform cu originalul" de către conducerea unităţii de învăţământ;

c) document certificat "conform cu originalul" de către conducerea unităţii de învăţământ, din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor legale privind absolvirea programului de pregătire psihopedagogică şi metodică;

d) copii ale următoarelor documente, certificate "conform cu originalul" de către conducerea unităţii de învăţământ: decizia de repartizare pe post, buletin/carte de identitate, certificat de naştere, document privind schimbarea numelui;

 e) adeverință privind calificativul “Bine” sau „Foarte bine” acordat pentru ultimul an școlar în care candidatul a desfășurat activitate didactică, cu excepția candidaților aflați în primul an de stagiu;

f) adeverinţă privind achitarea taxei de înscriere la examen, pentru candidaţii aflaţi în situaţia prevăzută la art. 4 alin. (3)-taxa se va plăti la centrul de examen ;

g) adeverință din care să rezulte vechimea de predare efectivă la catedră a candidatului, ca personal didactic calificat, la data înscrierii;

h) dovada autorizării/acreditării unității de învățământ private, în baza LEN 1/2011 Cap. II , art. 22. alin 1.

Documentele specificate se vor depune într-un dosar de carton cu șină! fără folii de plastic!!!

Pe fiecare dosar se va menţiona:

  1. DEFINITIVARE 2018;
  2. Numele şi prenumele candidatului (conform C.I.);
  3. Specialitatea, disciplina de examen;
  4. Școala unde funcţionează în anul şcolar 2017- 2018;
  5. Nr. de telefon la care cadrul didactic poate fi contactat (de preferat telefon mobil);
  6. Limba de susținere a examenului.

IMPORTANT

Candidații care și-au depus dosarul de înscriere în noiembrie 2016, vor completa dosarul pentru DEF 2018 cu următoarele documente:

a) fişa de înscriere la examenul naţional de definitivare în învăţământ -  prevăzută în Anexa nr. 1- completată şi confirmată de conducerea unităţii de învăţământ şi semnată de candidat;

b) adeverință privind calificativul “Bine” sau „Foarte bine” acordat pentru ultimul an școlar în care candidatul a desfășurat activitate didactică, cu excepția candidaților aflați în primul an de stagiu;

c) adeverinţă privind achitarea taxei de înscriere la examen, pentru candidaţii aflaţi în situaţia prevăzută la art. 4 alin. (3)-taxa se va plăti la centrul de examen (dacă este cazul);

d) adeverință din care să rezulte vechimea de predare efectivă la catedră a candidatului, ca personal didactic calificat, la data înscrierii;

e) dovada autorizării/acreditării unității de învățământ private, în baza LEN 1/2011 Cap. II , art. 22. alin 1 (dacă este cazul). 


METODOLOGIA de organizare şi desfăşurare a examenului naţional de definitivare în învăţământ

Calendarul de organizare și desfășurare a examenului național de definitivare în învățământ în anul școlar 2017-2018

FIŞĂ DE ÎNSCRIERE

 Anexa Nr. 3

Anexa Nr. 4